02
Joi, Mai

sursa foto: 3minute.net

Eveniment

Numărul total al cazurilor de COVID-19 raportate, luni, la nivelul judeţului Braşov, se ridică la 138, iar al celor vindecate - la 21.

Au fost confirmate un număr de 14 cazuri noi, iar 5 persoane au fost externate, fiind declarate vindecate, de vineri şi până luni, la ora 13,00, conform raportărilor oficiale.

Potrivit Prefecturii Braşov, în privința numărului persoanelor carantinate şi aflate în autoizolare la domiciliu, de vineri până luni numărul acestora a crescut cu aproape 30, la 240, şi respectiv cu peste 300, la 4.046.

În ultimele 24 de ore, au fost date peste aproape 400 de sancţiuni, în valoare de peste 600.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, cu preponderenţă a restricţiilor de circulaţie, a menţionat sursa citată.

Totodată, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a emis o recomandare privind purtarea unei măşti în jurul nasului şi a gurii în toate spaţiile publice şi mijloacele de transport în comun.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: