17
Vin, Mai

sursă foto: b1.ro

Eveniment

În ultima perioadă activitatea Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru Brașov a fost una extrem de intensă și care a avut ca principal obiectiv implicarea în vederea respectării Ordonanțelor Militare și protejării consumatorului din toate punctele de vedere.

“În perioada 23.03.2020-16.04.2020 comisarii din cadrul CRPC-RC Brașov au desfășurat un număr de 1.800 acțiuni de control, au fost aplicate sancțiuni în valoare de 390.000 lei și au fost descoperite probleme inclusiv în ceea ce privește modul de comercializare a produselor specifice pentru protejarea consumatorilor împotriva pandemiei de coronavirus.

Aceeași implicare va exista și în perioada următoare, iar pe lângă acțiunile referitoare la problemele legate de coronavirus vom avea o atenție sporită în ceea ce privește comercializarea produselor specifice de Paște, în acest sens recomandăm tuturor consumatorilor, pe lângă respectarea prioritară a prevederilor Ordonanțelor Militare, să cumpere produse alimentare pentru sărbătorile Pascale doar din locuri autorizate, să verifice eticheta și modul de depozitare a acestor produse și să ne aducă la cunoștință orice problemă”, informează Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: