03
Vin, Mai

sursă foto: b1

Eveniment

Scandal cu focuri de armă, astăzi, în cartierul Gârcini din Săcele.

 

“A existat o stare conflictuală în Gârcini. IJJ a trimis un echipaj, în sprijin, la solicitarea IPJ. Deja am primit date că situația a fost aplanată”, potrivit purtătorului de cuvânt al I.J.J. Brașov, Ion Zaharia.

“La data de 19 aprilie 2020, în jurul orei 15.30, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Săcele are loc un conflict spontan în care sunt implicate mai multe persoane.

Echipaje mixte, formate din polițiști și jandarmi, s-au deplasat la fața locului, conflictul luând sfârșit.

Polițiștii au intervenit prompt la fața locului, au depistat și identificat 18 persoane, ce au fost implicate în cauză.

Cele 18 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru a fi audiate în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și în vederea stabilirii răspunderii judiciare. 

Cercetările se desfășoară sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală.”, potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov, agent Nadia Olaru.

UPDATE

,,La data de 19 aprilie 2020, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Săcele, județul Brașov, are loc un conflict spontan în care sunt implicate mai multe persoane. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție, echipe ale Serviciului Acțiuni Speciale și jandarmi, care au intervenit prompt la fața locului, aplanând conflictul și stabilind ordinea în zonă. În urma cercetărilor, polițiștii au depistat și identificat 18 persoane, ce au fost implicate în cauză.

Cele 18 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru a fi audiate în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

În urma conflictului, 6 persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar o persoană a fost transportată la spital, refuzând internarea.

Unul dintre polițiștii aflați la fața locului a folosit armamentul din dotare, respectiv a executat 2 focuri în plan vertical, în vederea stabilirii unui climat optim de siguranță publică.

Cercetările se desfășoară sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală.

Situația este sub control, toate persoanele implicate fiind audiate în acest moment.”, a explicat, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.

UPDATE 20.04.2020 Ora 8:25

,,Până în acest moment, în urma probatoriului administrat în cauză, 6 persoane au fost reținute și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Covasna. Se efectuează cercetări și audieri în continuare, ancheta fiind în curs de desfășurare. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "tentativă la omor", "încăierare" și "tulburarea ordinii și liniștii publice", instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.”, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției.

UPDATE 20.04.2020 Ora 9:57

Încă două persoane au fost reținute pentru 24 de ore. Cercetările continuă, ancheta fiind în plină desfășurare, spun polițiștii.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: