03
Vin, Mai

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Cazuri noi de infectare cu noul coronavirus atât în rândul pacienților Secției Ortopedie de exemplu – trei pacienți, cât și în rândul cadrelor medicale de la Gastroenterologie: un brancardier și o asistentă.

Și acestea nu sunt singurele situații noi de infectare cu noul coronavirus la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov.

Cea mai mare problemă în acest moment o reprezintă, însă, testările.

,,Nu se fac testări la bolnavii veniți pentru că nu sunt simptomatici! Nu ai un spital suport cum trebuie! Vin (n.r. în cazul unor angajate de pe secții) cu unghiuțele făcute, cu fustița scurtă, ne amendează DSP-ul și… asta e”, a explicat, pentru brasovtv.com, un angajat cu experiență al unității sanitare, sub rezerva anonimatului.

Omul spune că Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov este cu adevărat în prima linie, personalul medical strânge din dinți, nu demisionează, nu apelează la concedii medicale, nu abandonează și nici n-o va face, deși „tratamentul” în comparație cu alte unități medicale nu suportă nicidecum semnul egal.

Întrebat dacă sunt în pericol cadrele medicale care îi examinează pe bolnavii veniți și netestați, omul a răspuns: „Păi…”

El a explicat că nu este o situație prezentă doar la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov, ci în toată țara, însă personalul medical trebuie protejat în adevăratul sens al cuvântului. Pe de altă parte, omul spune că sunt mulți asimptomatici.

„O angajată din Reanimare, care bagă deconturi la calculator, e pozitivă! Nu are contact cu aproape nimeni, nu e clar că nu din spital a luat? Sunt mulți asimptomatici la Gastroenterologie și la Ortopedie de exemplu. Nu ai un spital suport cum trebuie, C.F. abia a intrat și.. în rest…”, a mai povestit angajatul.

Acesta, și nu este singurul, spune că, în zilele următoare situația se va înrăutăți. Mai sunt vreo două secții în care personalul nu a fost testat, dar asta nu rezolvă problema.

„Ar trebui testați bolnavii veniți, clar, ca să evităm răspândirea bolii în cea mai importantă unitate spitalicească din Brașov.” Întrebat dacă am putea rămâne fără medicii și asistenții care îi examinează pe bolnavii veniți și netestați, omul… a tăcut.

Tace și managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Brașov care, contactat telefonic, nu a răspuns pentru un punct de vedere.

Purtătorul de cuvânt al unității medicale a explicat, pentru brasovtv.com, că nu i s-a adus la cunoștință o astfel de situație.

UPDATE Ora 19:20

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Brașov, doctorul Călin Cobelschi, susține că toți bolnavii sunt testați.

 

Întrebat, după declarația managerului, ce are de spus, angajatul spitalului, care a vorbit cu reporterul Brașov TV sub rezerva anonimatului, a susținut, în continuare, că nu sunt testați toți bolnavii veniți la spital, ci doar cei în cazul cărora se decide să fie internați.

CITEȘTE:

Cadru medical de la Spitalul Județean Brașov, semnal de ALARMĂ


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: