05
Dum, Mai

sursă foto: evz.ro

Eveniment

Menținerea îndelungată a restricțiilor impuse de autorități pentru a reduce numărul infectărilor cu COVID-19 a dus la proteste de stradă în toată lumea.

Din Statele Unite și până în Ungaria, din Rusia și până în Israel, oamenii vor să se simtă liberi, să poată merge la muncă și la cumpăraturi și critică dur măsurile luate de autorități. Oamenii cer relaxarea măsurilor și amenință că, în caz contrar, vor continua să iasă pe străzi și vor lupta pentru libertatea lor, informează Realitatea PLUS.

Sătui că sunt închiși în case de săptămâni întregi, peste o mie de ruși au ignorat măsurile de izolare și au protestat într-un orașel din sudul țării. Protestatarii cer să fie eliminate restricțiile de izolare, dar și sprijin financiar pentru cei care și-au pierdut locurile de muncă.

În Ungaria, Guvernul lui Viktor Orban a dispus de curând ca toate spitalele să elibereze 36.000 de paturi. Nimeni nu înțelege de ce este nevoie de atâtea paturi libere, având în vedere că nici o explozie a epidemiei de coronavirus nu ar produce brusc atâția bolnavi. Decizia a dus la scene dramatice, în care bolnavi imobilizați, care au nevoie de asistență permanentă sau operați de curând, sunt trimiși acasă. Furioși, oamenii s-au urcat în mașini și au mers chiar în fața biroului premierului, unde au claxonat ore în șir.

În ciuda carantinei, în Franța au existat confruntări nocturne între forțele de ordine și locuitorii de la periferia pariziană, dar și din Strasbourg. Tensiunile vin pe fondul măsurilor în care oamenii sunt ținuți în case de săptămâni întregi.

Proteste diferite în cadrul cărora se respectă distanțarea socială au avut loc la și Tel Aviv în Israel. Oamenii au ieșit în stradă și au contestat modul în care premierul Benjamin Netanyahu conduce Israelul în perioada pandemiei. Cei mai mulți tineri sunt nemulțumiți că le sunt urmărite telefoanele.

Proteste au fost și în mai multe state din SUA. Se pare că totul a survenit pe fondul comentariului controversat al preşedintelui Donald Trump, care crede că măsurile impuse de statele americane Minnesota, Michigan şi Virginia sunt prea dure, lucru care a pus si mai multe "paie pe foc" și i-a determinat pe oameni să iasă în stradă.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: