16
Joi, Mai

sursă foto: lool.ro

Eveniment

Grădiniţele private şi after-school-urile se vor redeschide începând de luni, 15 iunie.

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat, vineri dimineaţă, pe Facebook, noile reguli pe care trebuie să le respecte administratorii, dar şi angajaţii, părinţii şi copiii.

"Guvernul PNL a decis redeschiderea creșelor, grădinițelor și a after-school-urilor care funcționează pe timpul verii.
Este o măsură pe care am susținut-o cu toată forța, însă este foarte important să respectăm cu strictețe regulile sanitare! Virusul încă este prezent și trebuie să-i învățăm și pe cei mici să se protejeze.

Pentru redeschiderea creșelor, grădinițelor și a after-school-urilor am primit mii de solicitări de la părinții care nu au cu cine să-și lase copiii, pentru a merge la muncă, mai ales odată cu încheierea anului școlar, de la ONG-uri din domeniul educațional și de la mediul economic și angajații din acest sistem. Cu toții trebuie să fie sprijiniți", a susţinut Raluca Turcan.

Vicepremierul a atras atenţia că "vor trebui respectate reguli de către personalul didactic și administrativ, de către copii și părinți".

Printre regulile enunţate de vicepremierul Raluca Turcan se numără: 

- Curățenie generală înaintea redeschiderii și dezinfecția zilnică a spațiilor, cu substanțe biocide avizate și în cantități recomandate pentru copii;

- Trasee bine delimitate și ore diferite pentru plecări și sosiri, distanțarea în sălile de clasă, dar și un triaj epidemiologic la sosire atât pentru angajați, cât și pentru copii;

- Reducerea numărului de jucării, spălarea / dezinfectarea regulată a celor care vor rămâne în clase;

- Copiii vor fi învățați cum să se spele pe mâini și vor fi asistați în acest sens de un adult;

- Activitățile didactice vor fi realizate cu precădere în exterior, în spații deschise.

Pe lângă precizările făcute de Raluca Turcan, unii administratori de grădiniţe le cer părinţilor să completeze o declaraţie pe propria răspundere că nu au călătorit în zone afectate de COVID-19 sau că nu au intrat în contact pe persoane suspecte sau infectate cu coronavirus. 

De asemenea, la revenirea la grădiniţe atât copiii, cât şi personalul didactic trebuie să prezinte aviz epidemiologic de la medic. 

În incinta grădiniţelor, personalul didactic şi nedidactic va purta mască de protecţie, potrivit romaniatv.net. 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: