19
Dum, Mai

Eveniment

Brașovul are începând de astăzi o autospecială dedicată pentru transportul pacienților înalt contagioși, inclusiv pentru cei diagnosticați cu coronavirus.

Această autospecială multirol poate transporta până la șase pacienți dintre care patru pe tărgi și doi pe scaune.

Ambulanța a fost comandată și configurată la solicitarea I.S.U. și S.M.U.R.D. Brașov.

În caz de accident cu victime multiple pot fi transportate la fața locului opt salvatori + șoferul.

Autospeciala este dotată și cu două saltele cu vacuum, pentru transportul pacienților cu traumatisme, fără ca aceștia să se mai miște, ceea ce ajută foarte mult în cazul traumatismelor de coloană vertebrală.

Mașina este cu tracțiune 4x4 și este echipată cu un dispozitiv de blocaj al diferenţialului, precum și cu un sistem anti-blocare la frânare al roţilor și sisteme de asistenţă la pornirea în rampă și la coborârea pantelor.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: