27
Sâm, Apr

sursă foto: zi-de-zi.ro sursă video: I.P.J. Brașov

Eveniment

NOI ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV2 PE RAZA ÎNTREGULUI JUDEȚ BRAȘOV.

“În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, politiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorului au continuat să desfăşoare activități  de verificare în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV2.

În urma activităților desfășurate ieri, 12 iulie, la nivelul județului Brașov, au fost verificate 333 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, trei operatori economici find depistați nerespectând măsurile de diminuare a impactului riscurilor, conform Legii 55/2020, aceștia fiind sancționați contravențional.

Au fost aplicate 111 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 25 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 19 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002R, privind circulația pe drumurile publice, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 64.000 lei.

În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în mijloacele de transport în comun.

Astfel de activități vor avea loc și în perioada următoare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă”, se arată într-un comunicat trimis de I.P.J. Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: