18
Sâm, Mai

sursa foto: I.P.J. Brașov

Eveniment

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Județean Brașov au organizat acțiuni de verificare în domeniul transporturilor de mărfuri și persoane.

Mai exact s-au făcut controale în ceea ce privește respectarea normelor legale, atât de către conducătorii auto, cât și de către operatorii de transport.

,,Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii brașoveni vor verifica respectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Acțiunile au scopul de a monitoriza respectarea normelor de sănătate publică pe timp de pandemie, dar și starea tehnică a transportului și siguranța în care sunt transportați pasagerii.

Atât transportatorii, cât și călătorii sunt informați de către polițiști cu privire la importanța respectării măsurilor de protecție în spațiile publice închise, pentru prevenirea răspândirii virusul SARS-CoV2.

Recomandăm cetățenilor să evite călătoriile, dacă nu sunt necesare, iar în cazul necesităților stringente să se deplaseze cu respectarea normelor de sănătate publică.”, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: