sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

În Monitorul Oficial a fost publicat ieri ordinul privind criteriile de identificare și de externare a pacienților COVID-19.

Astfel, la nivelul unităților sanitare diagnosticarea virusului SARS-CoV-2 se realizează conform metodologiei INSP prin recoltarea exudatului.

În așteptarea rezultatului, pacienții suspecți vor fi izolaţi în zone tampon ale unității sanitare, unde s-a ridicat suspiciunea de coronavirus și au fost recoltate probe biologice sau în alte locații desemnate la nivel local, după caz. Pacienții asimptomatici fără modificări biologice, hematologice, radiologice și fără factori de risc se vor transfera și interna în unităţile de izolare și tratament.

Pacienții asimptomatici pot fi externați după 48 de ore de la internare, după o evaluare clinică și paraclinică, cu condiția izolării la domiciliu, până la împlinirea celor 14 zile de la momentul internării.

Pacienții care au fost diagnosticaţi cu forma asimptomatică de COVID nu mai necesită testare după 14 zile de la diagnosticul inițial. Aceștia pot desfășura activități curente și profesionale cu păstrarea distanțării și purtării măștii acasă și la locul de muncă pentru încă 10 zile.

Monitorizarea stării de sănătate a pacientului pe perioada izolării la domiciliu se face de medicul de familie sau de DSP zilnic prin sistemul de telemedicină.