17
Vin, Mai

Eveniment

Un bărbat din județul Brașov s-a ales cu dosar penal după ce a produs un accident și a fugit de la locul faptei.

"Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “vătămare corporală din culpă”, “părăsirea locului accidentului”, “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și  “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În seara zilei de 24 iulie 2020, Poliția Municipiului Codlea a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe raza localității Holbav, jud. Brașov, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicați un bărbat, care conducea cu un moped și o femeie, care se deplasa în calitate de pieton. 

După producerea accidentului, ambele persoane au părăsit locul faptei, fără a înștiința cadrele de poliție. Ulterior, femeia a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, cadrele de poliție au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat, în vârstă de 37 ani din localitatea Holbav, jud. Brașov, stabilind tototdată faptul că, în seara zilei de 24 iulie 2020, bărbatul a condus un moped pe str. Principală din localitatea Holbav, unde a surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 80 ani.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,78 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor", potrivit unui comunicat de presă al I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: