20
Lun, Mai

Eveniment

Anul şcolar a început de câteva zile în Moldova, iar 125 de profesori au fost confirmaţi cu coronavirus, în timp ce alte 250 de cadre medicale se află în izolare, conform Agora.md.

Datele au fost anunțate de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi", de la TVR Moldova. Acesta a precizat ca în condiţiile lipsei de personal, asigură profesorii care fac muncă suplimentară că orele vor fi renumerată.

În condițiile unei lipse de cadre didactice, mai avem și îmbolnăviri. Vreau să asigur toți profesorii că această muncă suplimentară va fi renumerată", a declarat Șarov.

Din totalul de 1.252 de instituţii de învăţământ primar, gimnazial, liceal publice şi private s-au redeschis 1.233 de instituţii cu aplicarea diverselor forme de organizare a studiilor. În prezent, 11 instituții sunt în carantină, iar alte opt nu corespund parțial cerințelor ANSP.

Ministrul Educației, Igor Șarov a asigurat însă că acestea ar urma să fie redeschise după data de 14 septembrie, potrivit romaniatv.net.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: