20
Lun, Mai

Eveniment

Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

1. "În fapt, la data de 05 septembrie 2020, în jurul orei 00.05, polițiștii au observat un autoturism pe strada Poiana Doamnei din Stațiunea Poiana Brașov, județul Brașov, care se afla oprit în zona de acțiune a indicatorului “OPRIREA INTERZISĂ”. În momentul în care conducătorul auto a observat echipajul de poliție, acesta a început deplasarea cu autovehiculul fără a respecta semnalele de oprire efectuate de către polițiști. Cadrele de poliție au procedat la urmărirea autoturismului în cauză, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, autoturismul fiind oprit în parcarea unei societăți comerciale.

Cu ocazia legitimării persoanei în cauză, polițiștii au identificat-o pe aceasta ca fiind un bărbat, în vârstă de 31 ani din județul Constanța.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, acesta a refuzat să fie testat. În consecință, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

2. La data de 05 septembrie 2020, în jurul orei 00.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 44 ani, care conducea un autovehicul pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Făgăraș, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,43 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

3. Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 1 și alin. 3 din Codul Penal.

În fapt, la data de 05 septembrie 2020, în jurul orei 00.10, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 25 ani, care conducea un autoturism pe bld. Brașovului din municipiul Săcele, județul Brașov. La momentul depistării, pasager în autovehicul se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că tânărul, în vârstă de 25 ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul aparține pasagerului, în vârstă de 19 ani, care i-a încredințat acestuia autovehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. 

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

4. La data de 05 septembrie 2020, în jurul orei 01.10, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 39 ani, care conducea un autovehicul pe str. Poiana Narciselor din Stațiunea Predeal, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, acesta acroșând un alt autovehicul parcat.

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. 

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,14 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

5. Polițiști din cadrul Poliției Orașului Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

În fapt, la data de 05 septembrie 2020, în jurul orei 01.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 20 ani, care conducea un autoturism pe strada Mare din orașul Zărnești, județul Brașov.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,66 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. 

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

6. La data de 04 septembrie 2020, în jurul orei 16.10, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 45 ani din județul Covasna, care conducea un autovehicul pe DN10, pe raza localității Teliu, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. 

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,93 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor", potrivit unui comunicat de presă al I.P.J. Brașov.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: