03
Vin, Mai

Eveniment

UPDATE

În jurul orei 17.30, la intersecția străzii Gării cu strada Nouă din municipiul Codlea a avut loc un accident rutier, coliziune între un autoturism și un ansamblu de vehicule, format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă (cisternă), ce transporta oxigen.

În urma impactului a rezultat o victimă, în vârstă de 31 ani, conducătorul auto al autoturismului, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

De asemenea, în momentul impactului,  au fost produse pagube materiale rezervorului ansamblului de vehicule, în urma cărora s-a scurs carburant pe carosabil, circulația fiind blocată”, potrivit I.P.J. Brașov.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în Codlea.

Coliziunea s-a petrecut la intersecția străzilor Nouă cu Gării. În accident sunt implicate un autocamion și un autoturism.

Din primele informații există o victimă. Din rezervorul autocamionului s-a scurs motorină pe carosabil. Traficul este blocat complet”, potrivit I.P.J. Brașov.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: