16
Joi, Mai

Eveniment

Un accident rutier a avut loc, astăzi, pe DJ105.

La data de 15 septembrie a.c, în jurul orei 12:10, pe DJ105, a avut loc un accident rutier.

În fapt, un bărbat în vârstă de 58 ani, care conducea un autoturism din direcția localității  Cincșor spre localitatea Voila, județul Brașov, a pierdut controlul asupra directiei de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

În urma impactului a rezultat o victimă care a fost transportată la spital.

Conducătorii auto au fost testati cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0.

Cu ocazia verificarilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul în vârstă de 58 ani nu deține permis de conducere.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente in care se va propune solutie legală la finalizarea anchetei”, potrivit I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: