06
Lun, Mai

Eveniment

BERBEC   Laudele și linguşirile – ce plăcute sunt!

Stai ca un pisic bine dispus, sub mângierile măiestre ale stăpânei. Nu torci, dar eşti aproape! Fii atent, fiecare Paradis are un şarpe! Este în afara regulilor obişnuite soluţia care îţi trebuie. La vremuri de criză trebuie o soluţie de criză. Astăzi trebuie să eviţi orice promisiune sau orice chestiune legată de bani, de proiecte viitoare sau de relaţii şi grupuri sociale. Nu-ţi asuma, mai ales, obligaţii pe termen lung. Amână cu distincţie şi cu berbecească bunăvoinţă orice îţi pare legat de domeniul banilor, sau al poziţiei profesionale.

TAUR   O zi plăcută, mai ales sub aspectul veştilor, noutăţilor pe care le afli. Toate domeniile sunt favorizate, mai puţin cele care ţin de iluziile pe care ţi le faci în relaţiile sentimentale. Astăzi nu scoate nici un ban din buzunar. Cheltuielile facute astazi poti sa le treci direct la pagube. Poti sa te expui in public. Fii, insa, extrem de scurt. O singura fraza este de ajuns si evita decupajul din context.

GEMENI   Nu te enerva din cauza unor nimicuri, a unor defecte de comunicare.  Fii calm, zâmbeşte şi încearcă să fii scurt şi deosebit de precis în discuţii cu cei din jurul tău, sau în negocieri. Evita, astazi, discutiile cu membrii familiei, cu anturajul foarte apropiat sau cu partenerii de afaceri asupra proprietatilor comune. Ultima parte a segmentului de timp, pe seară, are o componenta neliniştitoare, din cauza influentei Lunii!

RAC  Ţi-au scăpat unele lucruri din vedere, ai fost neatent. Doar până astăzi, când poţi să preiei iniţiativa, să-ţi impui punctul de vedere. În primul rând pentru că este corect, ai dreptate! Dimineaţa este densă şi aglomerată, dar eşti optimist şi motivat în ceea ce faci. Primeşti un premiu pentru atitudinea ta pozitivă – o veste bună, mai pe seară. Şi poate şi un film bun, pe net. Trebuie sa fii foarte atent la cheltuielile facute aiurea si cu gandul in alta parte. Cel mai bine ar fi sa iesi in oras fara bani si carti de credit. Plimba-te, nu cheltui!

Horoscopul continuă AICI.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: