07
Mar, Mai

sursa foto: Facebook

Eveniment

Rayna, Sofia, Luana și Raysa. Sunt micile gimnaste, viitoare mari campioane dacă vorbim despre gimnastica ritmică.

 

La Campionatul Național de profil, organizat pe categorii de vârstă, Rayna Ghineț a cucerit medalia de aur, colega ei, Sofia Brok, a obținut medalia de argint, iar Luana Țîntea pe cea de bronz. Astfel, cele 3 fetițe au obținut calificarea pentru Cupa României. Și Raysa Ștefănescu, puțin mai emotivă după cum spune antrenoarea Alina Stratulat, a avut o evoluție foarte bună, în condițiile unei competiții extrem de dificile, organizată de Federația Română de Gimnastică Ritmică și clubul sportiv ACS Ritmic Aly Gym din Ghimbav. Întrecerea a avut loc în condiții speciale și fără spectatori.

Rayna, câștigătoarea medaliei de aur, are 6 ani și jumătate și iubește enorm gimnastica ritmică. În cantonamente se antrenează câte 7 ore pe zi, iar acasă, spune tatăl ei, se întinde între două scaune până când atinge solul. Este un copil care zâmbește cu adevărat și chiar e bucuroasă de ceea ce face, dar școala rămâne o prioritate. Micuța frecventează cursurile, iar apoi… antrenamente.

Rayna, cu un program bine pus la punct, nu mănâncă prea multă ciocolată, preferă fructele și legume,  dar și supa de linte ori verdețurile. Au fost și momente dificile, spune tatăl ei, dar n-a spus niciodată că renunță. Nici Rayna, nici colegele ei. Asta pentru că le stau alături părinții, cu tot cu jucăriile din pluș și desenele animate, dar în primul rând antrenoarele Alina Stratulat și Roxana Tincea.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: