27
Sâm, Apr

sursă foto: fagarasultau.ro

Eveniment

Încă o unitate de învățământ din județul Brașov a trecut în scenariul roșu.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov, ce a avut loc astăzi. Astfel s-a propus spre dezbatere și votare propunerea Consiliului de Administrație al Colegiului Național „Radu Negru” Făgăraș - propunere avizată favorabil de Direcția de Sănătate Publică Brașov și de Inspectoratul Școlar Județean - de trecere a acestei unități de învățământ în scenariul roșu de funcționare.

Motivarea propunerii este existența a trei cazuri confirmate de COVID-19 în rândul elevilor și a 38 de contacți direcți ai acestora, tot elevi, aflați actualmente în carantină la domiciliu.

Cu unanimitate de voturi, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au aprobat propunerea, adoptând Hotărârea nr. 25/08.10.2020, ce prevede trecerea Colegiului Național „Radu Negru” Făgăraș la scenariul roșu de funcționare pentru o perioadă de 14 zile.  Asta înseamnă că toții elevii și profesorii din această unitate școlară vor face cursuri exclusiv online.

Măsura se aplică începând de astăzi, 8 octombrie și vizează un număr de 1.520 de elevi și 84 de cadre didactice din învățământul primar, gimnazial și liceal.

Hotărârea intră în vigoare la data emiterii.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: