07
Mar, Mai

Eveniment

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov este arhiplin.

Cazurile pozitive de COVID-19 din județ care sunt tot mai multe, bolnavii veniți de la alte spitale din municipiu și pacienții veniți din alte județe, precum Covasna și Harghita, aglomerează și îngreunează munca medicilor, din ce în ce mai mult.

Astfel, reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov au luat decizia ca de astăzi, 13 octombrie să nu se mai interneze pacienții cronici veniți prin intermediul Unității de Primiri Urgențe.

Lipsa personalului medical activ și situația epidemiologică din cadrul unității medicale sunt alte motive care au stat la baza deciziei de a se sista internările pacienților cronici.

În acest moment, la Spitalul Județean Brașov este o lipsă de personal de 30%.

Cea mai mare lipsă de personal medical este înregistrată pe secția ATI.

În cadrul secției ATI de la Spitalul Județean Brașov există 16 paturi de terapie invanzivă, acolo unde se află pacienții intubați, și 12 paturi de terapie intermediară.

Directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Cătălin Mișarcă a avut un mesaj important de transmis tuturor brașovenilor și nu numai.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: