03
Vin, Mai

sursă foto: forbes.ro

Eveniment

Irlanda va fi prima ţară din UE care va institui restricţii pentru întreaga populaţie începând din noaptea de miercuri spre joi, măsuri luate în contextul pandemiei de COVID -19, a anunţat luni premierul Micheal Martin.

Toate activităţile comerciale neesenţiale se vor închide şi barurile şi restaurantele vor servi doar alimente la pachet, a menţionat şeful guvernului. ''Cerem tuturor celor din ţară să rămână acasă'', a adăugat Micheal Martin. Numai persoanele cu un loc de muncă considerat esenţial vor avea ''permisiunea de a se deplasa la serviciu'', a spus el.

În plus, irlandezii nu îşi vor putea părăsi casele pentru a face mişcare decât pe o rază de cinci kilometri în jurul locuinţei, în caz contrar riscând amenzi. Şcolile şi creşele vor rămâne deschise ''deoarece nu ne putem permite şi nu ne vom permite ca viitorul copiilor şi tinerilor noştri să fie o altă victimă a acestei boli'', a spus de asemenea premierul irlandez.

Vizitele între diferite locuinţe şi evenimentele interioare vor fi interzise, deşi sportul profesional va fi permis în spaţiu închis. Măsurile irlandeze sunt ''fără îndoială cele mai dure din Europa'', dar ''astăzi este nevoie de acţiuni suplimentare'', a admis premierul. "Dacă ne unim eforturile pentru următoarele şase săptămâni, vom putea să sărbătorim Crăciunul în mod corespunzător", a spus el.

Pandemia de coronavirus a ucis cel puţin 1.852 de persoane în Irlanda, potrivit ultimelor cifre oficiale.

 

 

sursa: romaniatv.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: