29
Lun, Apr

sursa foto: antena3.ro

Eveniment

Medicul care a încercat să salveze pacienții din incendiul care a avut loc la Secția A.T.I. a Spitalului Județean din Piatra Neamț, sâmbătă, a fost transferat astăzi în Belgia.

Avionul care l-a transportat pe medicul Cătălin Denciu a ajuns pe aeroportul din Bruxelles. Zborul a durat 4 ore, iar pacientul este transportat spre Spitalul Militar ,,Reine Astrid”., potrivit Realitatea TV.

Cătălin Denciu, de 48 de ani, are doi copii și este specializat în terapie intensivă.

Medicul a fost coleg de facultate cu ministrul Sănătății, care s-a implicat personal în intervenția de după incendiu. De altfel, Nelu Tătaru a fost alături de Cătălin Denciu în aeronava care l-a transportat din Iași la București.

Medicul Cătălin Denciu era de gardă la secția A.T.I. de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț. Când s-a întâmplat nenorocirea, a făcut un gest rar de sacrificiu și dăruire. Deşi în jurul său se dezlănţuise iadul, a încercat să-i salveze din flăcări pe bolnavii internați la terapie intensivă. Doar şase din cei 16 pacienţi cu Covid, şi aşa în stare gravă, au scăpat cu viaţă. Medicul s-a ales cu răni grave: arsuri pe 40% din suprafața corpului, dintre care unele de gradul 4, la picioare.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: