02
Joi, Mai

sursă foto: zf.ro

Eveniment

Efectivul salariaților, în creștere față de luna trecută, în județul Brașov.

Efectivul salariaţilor în județul Brașov

Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii septembrie 2020 a fost în judeţul Braşov de 189.282 persoane. Acesta a crescut cu 512 persoane, comparativ cu luna anterioară şi a scăzut cu 4.532 de persoane comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent.

În luna septembrie 2020 judeţul Braşov se menţine pe locul al patrulea din ţară, dacă luăm în considerare numărul total al salariaţilor, după Municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj şi Timiş.

REGIUNEA CENTRU

 Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii septembrie 2020, a fost în Regiunea Centru de 682.533 persoane mai mare cu 1860 persoane faţă de efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii august 2020 şi mai mic cu 11.983 persoane faţă de luna septembrie 2019.

JUDEŢUL BRASOV

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna septembrie 2020 la nivelul judeţului Braşov de 4.875 lei, mai mare cu 34 lei (+0,7%) comparativ cu luna precedentă si mai mare cu 63 lei (+1,3%) faţă de luna corespunzatoare din anul precedent.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna septembrie 2020 la nivelul judeţului Braşov de 2.983 lei, mai mare cu 30 lei (+1,0%) faţă de luna precedentă şi mai mare cu 60 lei (+2,1%) comparativ cu luna corespunzatoare a anului anterior.

Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în industrie şi construcţii (3.085 lei). Câștiguri salariale sub media judeţului s-au înregistrat în agricultură, silvicultură şi pescuit (2.640 lei) şi în servicii (2.921 lei).

Faţă de luna august 2020 câştigul salarial mediu nominal net lunar a crescut cu 1,0%, iar preţurile de consum au scazut cu 0,14%, deci indicele câştigului salarial real a crescut cu 1,2%.

Faţă de luna septembrie 2019 câştigul salarial mediu nominal net lunar a crescut cu 2,1%, iar preţurile de consum au crescut în aceeaşi perioadă cu 2,45%, deci indicele câştigului salarial real a scăzut cu 0,4%. Faţă de luna decembrie 2019 câştigul salarial mediu nominal net lunar a scazut cu 6,8%, iar preţurile de consum au crescut în aceeaşi perioadă cu 1,36%, deci indicele câştigului salarial real a scăzut cu 8,1%.

Faţă de luna octombrie 1990, câştigul salarial mediu net lunar a crescut de 8542,4 ori, dar luând în considerare faptul că, în aceeaşi perioadă preţurile de consum ale populaţiei au crescut de 4.507,3 ori, rezultă că, indicele câştigului salarial real a crescut cu 89,5%.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: