19
Dum, Mai

sursă foto: vaticannews.va

Eveniment

Slujba de Crăciun de la Vatican a fost mutată pentru a respecta restricțiile de circulație impuse din cauza pandemiei.

În mod excepțional, anul acesta va începe la ora 19:30 astfel încât să se încheie până la ora 22, când italienii nu se mai pot deplasa fără un motiv bine-întemeiat.

E drept că de ani buni, liturghia din Ajun nu mai avea loc la miezul nopții, ci la 21:30 pentru a-i menaja sănătatea Papei Francisc. Anul acesta a fost mutată chiar mai devreme pentru a fi respectate restricțiile impuse în Italia.

Toate ceremoniile găzduite de Vatican în perioada sărbătorilor au fost modificate pentru a respecta măsurile anti-COVID.

Mesajele Papei vor fi transmise din interiorul Bazilicii Sfântul Petru, iar credincioșii sunt încurajați să le urmărească la televizor sau pe internet, potrivit digi24.ro.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: