05
Dum, Mai

sursă foto: Primăria Brașov

Eveniment

Stratul de zăpadă proaspăt depus reprezintă o tentație pentru schiori de a părăsi pârtiile amenajate.

Ieri, 27.01.2021, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 5 cazuri, însumând 8 persoane care s-au accidentat sau rătăcit, în timp ce practicau sporturile de iarnă pe pârtiile de schi sau săniuș din Poiana Brașov și Masivul Postăvaru. Salvatorii montani ajunși la locul solicitării au acordat persoanelor accidentate primul ajutor si apoi le-au coborât la baza muntelui, unde una dintre acestea a fost preluată de un echipaj SMURD, care a transportat-o la unitatea spitalicească pentru investigații suplimentare. Totodată, s-a primit și un apel în legătură cu un grup format din 4 turiști, plecați să schieze în afara pârtiei amenajate, care s-a rătăcit. Conform indicațiilor primite, aceștia au ajuns, într-un final, în siguranță în Timișul de Jos.

Trebuie să țineți cont de sfaturilor salvamontiștilor!

"Recomandăm schiorilor să rămână doar pe pârtiile amenajate și să nu mai iasă de pe acestea, deoarece, făcând acest lucru, se expun unor pericole inutile. Stratul de zăpadă proaspăt depus poate ascunde multe obstacole, iar posibilitatea de a se rătăci este foarte mare".

De la începutul sezonului de schi salvamontiștii din Poiana Brașov au intervenit în 167 de cazuri, reprezentând 171 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau au trebuit să fie evacuate.

Practicarea sporturilor de iarnă presupune responsabilitate, atât pentru siguranța proprie, cât și pentru a celor din jur!


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: