08
Mie, Mai

Eveniment

Astăzi a avut loc semnarea contractului pentru realizarea obiectivului de investiții „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav Etapa a III-a, Proiectare și execuție lucrări de construcții și instalații pentru 9 obiecte (Rest de executat)”.

Asocierea SC BOG’ART SRL - SC UTI FACILITY MANAGEMENT SA, cea care a construit terminalul, va implementa acest proiect, urmând să continue lucrările abandonate la cele nouă obiecte și, în decurs de șase luni, să le ducă la bun sfârșit.

Valoarea totală a contractului este de 37.157.426,78 lei (cu TVA), din care 2.384.391 lei (fără TVA) reprezintă sume provizionate pentru remedierea infrastructurii deja executate, în cazul în care situația o impune.

În cadrul contractului vor fi realizate următoarele componente ale infrastructurii Aeroportului: clădire energetică, remiza PSI, posturi de control acces, gospodărie de apă, parcare auto și drum acces terminal - DJ 103C, drumuri tehnologice interioare şi rețele interioare în aeroport.

Pe lângă lucrările de construcţie propriu-zise, contractul include şi anumite revizuiri din punctul de vedere al proiectării, inclusiv asistența tehnică din partea proiectantului pe toată perioada de execuție.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: