18
Sâm, Mai

Eveniment

Polițiștii vor pedepse mai mari pentru șoferii care încalcă legea în trafic.

În următoarele luni, agenții de la rutieră vor să înăsprească sancțiunile pentru vitezomani și să introducă noi amenzi pentru cei care conduc agresiv. Decizia vine după ce România și-a menținut ultimul loc în topul european al siguranței rutiere.

Flash-uri, slalom printre mașini, șicane în trafic. Șoferii care nu conduc civilizat ar urma să fie amendați chiar și cu 2.900 de lei, dacă Poliția reușește să schimbe Codul Rutier. Pentru prima dată, apare termenul de „conducere agresivă”.

A fost nevoie de legiferarea agresivității in trafic având în vedere evenimentele înregistrate in ultima perioadă, iar un astfel de comportament poate sa producă consecințe deosebit de grave.

Poliția vrea sancțiuni mai dure și pentru vitezomani. Acum, șoferii pot rămâne fără permis 90 de zile, dacă depășesc limita de viteză cu 50 de kilometri la oră. Noul Cod Rutier vine cu încă un prag de viteză.

"Pentru depășirea vitezei cu mai mult de 70 de kilometri se atrage suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 120 de zile", a declarat Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt IGPR, pentru digi24.ro .


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: