18
Sâm, Mai

Eveniment

PSD a votat în unanimitate că primul premier în cadrul alianţei cu PNL şi UDMR va fi al liberalilor, după ce Marcel Ciolacu a prezentat în şedinţa Consiliului Naţional variantele de premier şi modul în care s-a negociat.

PSD a votat, luni, în şedinţa Consiliului Naţional, că primul premier va fi de la Partidul Naţional Liberal, susţin surse politice pentru Observator.

Nicolae Ciucă va fi propunerea alianţei la consultările de la Cotroceni. Social-democraţii au votat în unanimitate şi pentru structura guvernului, aşa cum a fost negociată, urmând ca numele de miniştri să fie definitivate într-o altă şedinţă, după consultările de la Cotroceni.

Ştire iniţială: Marcel Ciolacu a declarat, înainte de consultările de la Cotroceni, că marţi se vor vota noii preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului. În urma negocierilor dintre partide, președintele PSD va fi șeful Camerei şi Florin Cîţu, președintele Senatului, potrivit surselor politice citate de News.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: