18
Sâm, Mai

Eveniment

Scandal mare în plenul Senatului, după ce senatoarea Diana Şoşoacă a refuzat să poarte mască de protecție.

În acest context, senatoarea Nicoleta Pauliuc a cerut chestorilor să pună în aplicare Legea și Ordinul care precizează instituirea obligativității purtării măștii de protecție în toate spațiile publice, precum și la locul de muncă. Pauliuc a cerut ulterior, printr-un apel la 112, intervenția Poliției.

„Înțeleg că sunt colegi deasupra legii, pentru simplul fapt că prezintă, în urma votului pe care l-au dat românii, o legitimație cu fotografie. Cum putem să le cerem cetățenilor să respecte legea, când colegii se încercuiesc pentru a găsi motive? Medicii poartă mască 12 ore pe zi și nu au făcut apel la drepturi constituționale și alte libertăți. Stimată colegă, dacă nu vă conformați și nu respectați legea pe care noi o aprobăm, dați-mi voie să apelez la instituțiile statului pentru dvs., nu faceți decât că instigați la nerespectarea legii”, a spus Pauliuc.

La rândul său, președintele de ședință de la PNL, a anunțat că nu va permite niciunui senator care nu respectă legea să ia cuvântul de la tribuna Senatului și a subliniat faptul că Diana Şoşoacă era singurul senator prezent în sală care nu poartă mască.

 

Sursa: epochtimes-romania.com


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: