06
Lun, Mai

Eveniment

Caz șocant în localitatea Poiana Mărului din Poiana Brașov după ce un bărbat, care a fost dat dispărut, a fost găsit mort de polițiștii brașoveni.

"Ieri, 25 ianuarie, în jurul orei 12:05, polițiști din cadrul Poliției Orașului Zărnești au fost sesizați de către o femeie din localitatea Poiana Mărului, județul Brașov cu privire la faptul că soțul său, în vârstă de 65 ani, a plecat voluntar de la domiciliu în dimineața zilei de 20.01.2022 și nu a revenit până la data efectuării sesizării.

S-a constituit, de îndată, echipă operativă care a procedat la căutarea persoanei în cauză, în urma activităților desfășurate bărbatul fiind găsit decedat într-o zonă deluroasă din localitatea Poiana Mărului.

La examinarea sumară a cadavrului nu s-au constatat urme de violență vizibile, acesta fiind preluat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov pentru efectuarea autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele si împrejurările în care s-a produs incidentul"; potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov, Comisar de poliție Alina-Maria IVAN.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: