18
Sâm, Mai

sursa foto: arenaconstructiilor

Eveniment

Investițiile derulate de Compania Apa Brașov, din fonduri europene, începând cu anul 1999, au dus la introducerea de rețele de apă și de canalizare noi, în multe din localitățile județului Brașov.

Beneficiile acestor lucrări se răsfrâng asupra populației, prin creșterea calității vieții, prin grija față de sănătatea publică și nu în ultimul rând, prin protejarea mediului înconjurător.

Programul Operațional de Infrastructură Mare și Programul Operațional de Dezvoltare Durabilă sunt două instrumente prin care am accesat fondurile necesare dezvoltării infrastructurii de apă și canalizare în 13 localități din județ. Am prezentat în comunicatele anterioare, la modul concret, lucrările prevăzute pentru Feldioara, Hărman și Prejmer. Astăzi, continuăm cu orașul Rupea.

Astfel, infrastructura de apă va fi extinsă și reabilitată, pe o lungime de aproximativ 4 km, în valoare de 1,52 milioane de euro, pe străzile: 

1 decembrie 1918

Republicii (DJ 132)

Republicii (DJ 105A)

Târgului

A.P.Bănuț

Cimitirului

Cetății

Republicii

Sergent B. Nicolae

De asemenea, vor fi realizate lucrări și pentru extinderea și reabilitarea rețelei de canalizare, pe o lungime de aproximativ 4,5 km, în valoare de 1,45 milioane de euro, pe următoarele străzi:

1 decembrie 1918

Cimitirului

Târgului

Pârâului

Republicii

15 Noiembrie

Cetății

Republicii

Sergent B. Nicolae

Valoarea totală estimată a lucrărilor, în orașul Rupea , este de 2,97 milioane de euro, fără TVA.

Reamintim că, aceste investiții fac parte din „Proiectul regional de Dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Brașov / Regiunea Centru”.

Localitățile care vor beneficia de investiții prin intermediul Programului Operațional de Infrastructură Mare și a Programului Operațional de Dezvoltare Durabilă sunt: municipiile Brașov, Săcele, Codlea, orașele Rupea, Ghimbav, comunele Hoghiz, Prejmer, Hărman, Feldioara, Hălchiu, Sânpetru, Bod și Homorod. 

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 250 de milioane de Euro.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: