06
Lun, Mai

Eveniment

În a treia zi la OCDE se lansează unul dintre cele mai utile și așteptate proiecte pentru atingerea țintei de limitare a încălzirii globale la 1,5 grade, conform Acordului de la Paris.

În acest context, Secretarul General al OCDE, dl. Mathias Cormann, lansează astăzi planul Inclusive Forum in Carbon Mitigation Approaches. Acest proiect își propune să analizeze eficiența politicilor și a modului prin care sunt implementate inițiativele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din diferite țări.

Lumea are nevoie urgentă de politici și soluții de reducere a emisiilor. Eu am ales să abordez acest subiect în orice luare de poziție publică și voi încerca să creez cât mai mulți ambasadori verzi în acest sens. Totuși, o creștere a nivelului de cultură de mediu este prioritară și poate reprezenta unul din proiectele de bază pe care să se bazeze și reforma educațională din țara noastră, dezbătută intens zilele acestea.

România, deși încă în proces de aderare la OCDE, participă la acest proiect din care vom învăța care sunt cele mai eficiente politici de reducere a emisiilor, inclusiv din perspectiva unui impact redus asupra oamenilor. Secretarul General, dl. Mathias Cormann, apreciază participarea României la acest Forum, încă de la lansare acestuia. "Țin să îi mulțumesc și public pentru disponibilitatea de a împărtăși cu delegația noastră etapele implementării acestui plan și deschiderea în a ne primi în marea familie OCDE.

Pentru România este o ocazie să arătăm tuturor celorlalte 100 de țări participante soluțiile pe care țara noastră le aplică sau le planifică pentru un viitor cu adevărat verde și în același timp reprezintă o oportunitate de reformă concretă a perspectivei asupra temelor de mediu".

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: