29
Lun, Apr

Brasov TV

Eveniment

Brașovul se pregătește de sărbătoare. Timp de o săptămână natura va fi în centrul atenției. Vorbim despre Săptămâna Ariilor Protejate. Toate zonele naturale din județ vor fi prezentate publicului printr-o serie de evenimente speciale. Vizite tematice, proiecții video și ateliere, toate fac parte din sărbătorile ariilor protejate.

„Săptămâna Ariilor Protejate” a ajuns la ediţia a-III-a şi își propune să prezinte valorile naturale din județul Brașov prin intermediul unor activități diverse precum excursii în arii protejate, ateliere de educație ecologică pentru copii dar și vizite în laboratoarele unor instituții din Brașov care fac cercetare în domeniul silviculturii și protecției mediului. Brașovenii vor avea ocazia de a participa la discuții interactive de tip world cafe sau dezbateri despre teme de interes local din domeniul protecției naturii.

 

În cadrul „Săptămânii Ariilor Protejate” se va lansa și filmul „Natura Brașovului”, un material video care ilustrează  bogățiile naturale ale județului Brașov.  Lansarea filmului va avea loc vineri 15 septembrie 2017, ora 18.00, la Centrul Cultural Reduta, vizionarea fiind urmată de dezbaterea publică „Se poate sau nu exploata în ariile protejate? Studiu de caz - Muntele Tâmpa".

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: