29
Lun, Apr

sursa foto: digisport.ro

Eveniment

Simona Halep a avut parte de un meci dificil, astăzi, în turul al treilea al turneului de la Indian Wells.

Românca s-a calificat în optimile competiției, dar a fost nevoită să joace trei seturi contra americancei de doar 19 ani, Caroline Dolehide. După ce a pierdut prima rundă cu 1-6, Simona a revenit și s-a impus în cel de-al doilea set cu scorul de 7-6 (3). Setul decisiv, cu tot mai puține erori comise, a fost câștigat de Halep cu 6-2.  

În primele două meciuri de la Indian Wells, Dolehide s-a remarcat prin două reveniri de la 0-1 la seturi și prin numărul de ași serviți, 20.

Dolehide, locul 165 WTA, a produs una dintre surprizele turneului și a trecut în turul al doilea de Dominica Cibulkova, locul 30 WTA, scor 5-7, 6-4, 6-4. În primul tur, Dolehide, beneficiara unui wild-card, a trecut de Shelby Rogers, locul 78 WTA, scor 3-6, 7-6, 6-3.

Liderul WTA își cunoaște deja adversara din optimi: o va întâlni pe Qiang Wang (China, 26 de ani, locul 55 WTA), care tot astăzi a trecut de Kristina Mladenovic (Franța, 24 de ani, locul 15 WTA), scor 6-1, 6-2.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: