02
Joi, Mai

sursa foto: BrașovTV.com

Eveniment

Vești bune, de la Consiliul Județean, pentru sănătatea brașoveană!

Contractele de finanțare a două proiecte câștigate de județul nostru, în cadrul Programului Operațional Regional, au fost semnate marți. Este vorba despre investiții cu bani europeni la maternitate și la Unitatea de Asistență Medico-Socială de la Sânpetru. Cele două proiecte cu bani europeni, care vizează eficiența energetică în cazul maternității și Unității de Asistență Medico-Socială de la Sânpetru, au o valoare totală de 35 de milioane de lei. Cofinanțarea este asigurată din bugetul Consiliului Județean. „Sunt aspecte foarte importante, cele legate de eficiența energetică. Practic, crește confortul și scad foarte mult costurile. Astfel, poți să investești în aparatură și resurse umane care să asigure servicii de calitate”, a explicat, pentru BrașovTV.com, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu. Finanțarea celor două proiecte din fonduri europene înseamnă, practic, bani economisiți din bugetul județului. „Vom încerca să aplicăm pe fiecare dintre axele deschise, astfel încât sursele din care noi vom finanța proiectele să fie diversificate. Observăm că sunt sume foarte mici care vin din partea guvernanților, practic nu mai există o preocupare a actualei guvernări de a acorda aceste sume”, a explicat, pentru BrașovTV.com, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea. În regiunea centru, prin Agenția de Dezvoltare Regională, sunt în curs de implementare 415 proiecte.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: