17
Vin, Mai

Eveniment

Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere.

1. La data de 10 decembrie 2022, în jurul orei 03,50, pe strada Octavian Goga din municipiul Brașov a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un singur autoturism, în urma accidentului rezultând doar pagube materiale, fără victime.

Conducătorul auto, identificat ca fiind un tânăr, în vârstă de 23 ani, a fost testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul fiind 0,71 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor. 

 

2. Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere".

În fapt, la data de 10 decembrie 2022, în jurul orei 23.15 polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 22 ani, din județul Vaslui, care conducea un autoturism pe strada Poiana Soarelui din Stațiunea Poiana Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ca urmare a altor abateri la regimul rutier, săvârșite anterior.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor. 

 

3. Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 10 decembrie 2022, în jurul orei 18.45, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 32 ani, din municipiul București, care conducea un autovehicul pe strada Lebedei din municipiul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,14 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

4. Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 10 decembrie 2022, în jurul orei 19.40, în timp ce efectuau verificarea traficului rutier pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Fîgăraș, polițiștii au oprit, pentru control, un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 25 ani.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei. 

 

5. La data de 10 decembrie 2022, în jurul orei 15.15, în timp ce efectuau serviciul de control al traficului rutier pe D.J. 106B, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea au oprit, pentru control, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 38 ani domiciliat în municipiul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,44 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

 

 

sursa: I.P.J. Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: