21
Mar, Mai

Eveniment

Balkan Bussiness News si Casa de Comerț Balcanică solicită aplicarea în mod nediscriminatoriu a dispozițiilor legale și tratament egal pentru marile companii, cu micii investitori!

*Solicităm plata restanțelor acestor companii, de îndată"!

*Aceste companii exportă 150 miliarde euro anual în țara de origine!

🇷🇴 Firmele austriece de la care statul român, dacă ar exista, trebuie să recupereze sute de miliarde! 🇦🇹

*Sunt câteva firme austriece importante care au afaceri de miliarde de euro pe teritoriul României și care, aparent printr-o minune, nu sunt deranjate de nimeni!

Nici de ANAF, nici de Protecția Consumatorilor și nici de alte organisme pe care statul român le are la îndemână!

Firmele austriece (toate) externalizează din România peste 150 de miliarde de euro anual, în condițiile în care în România, primele 13 firme controlate, au datorii către statul român de peste 30 miliarde de euro (150 de miliarde de lei)!

Vă dați seama câte datorii au miile de firme austriece din România, iar Guvernul României nu face nimic ?!

Trebuie să lăsăm pentru moment naționalismul absurd care susține că trebuiesc naționalizate companiile străine, soluția acestei probleme  fiind una mult mai simplă și legală!

ANAF trebuie să se lase de vendetă împotriva micilor întreprinzători români și să acționeze la o scară mai mare!

În ultimii ani ne-am obișnuit ca ANAF să vină în control doar la companiile românești mici pe care le amendează pe bandă rulantă și fac tot ce depinde de ei pentru a le elimina de pe piață.

Inspectorii nu au îndrăznit niciodată să execute acțiuni serioase și credibile împotriva marilor corporații și nici nu aveau cum să îndrăznească din moment de trădătorii de politicieni români aflați la guvernare, protejează astfel de afaceri.

 

1.Raiffeisen Bank- Banca ale căror date financiare arată ca după război !

Prima pe listă este celebră bancă Raiffeisen Bank, ale căror date financiare sunt mai mult decât suspecte. În ultimii ani aceasta a acumulat datorii de peste 20 de miliarde de lei la bugetul de stat și nu numai. Banca are capital austriac și o recuperare a datoriilor de către statul român ar însemna automat și resurse importante la bugetul de stat pentru majorarea pensiilor și a salariilor, dar și pentru ajutoarele sociale.

 

2. OMV-Petrom

Probabil cea mai mare pată neagră din istoria României de după 1989 este privatizarea Societății Naționale Petrom S.A.!

 OMV Petrom S.A. este deținută de grupul austriac OMV care nu și-a respectat angajamentele luate la privatizare. Statul român are de recuperat redevențe neplătite de peste 10 ani în valoare de peste 6 miliarde de lei, aspect care justifică naționalizarea acesteia, din moment ce privatizarea a eșuat.

Există și o lege în acest sens, lege care nu a fost pusă niciodată în aplicare !

 

3. BCR Bank: Datorii de peste 62 de miliarde de lei

Banca Comercială Română, membră a Erste Group din Austria, este o bancă foarte cunoscută în România. În momentul privatizării din anul 2005, banca era cea mai mare din România.

Austriecii au plătit doar 3,75 miliarde de dolari pentru a cumpăra participația statului român, iar la acea vreme, se spunea că banii încasaţi vor fi alocați pentru ” proiecte de dezvoltare a infrastructurii rutiere, sănătate, şcoli şi universităţi”. Desigur, rezultatele nu se văd nici după aproximativ 17 ani. Banii au fost și s-au dus. Pe de altă parte, la capitolul datorii, BCR este fruntaşa acumulând în 2010, atenție, peste 62 de miliarde de lei datorii!!!!!!!!!!!!!!

În 2020 și 2021, BCR avea datorii de 50, respectiv 20 de miliarde de lei.

 

4. IMMOFINANZ SERVICES, datorii de ”doar” 14 milioane de lei

O altă companie austriacă este IMMOFINANZ SERVICES care are ca obiect de activitate gestionarea și dezvoltarea proprietăților comerciale și de birouri în țări selectate din Europa de Vest și din Europa de Est. Compania, are datorii de doar 14 milioane de lei către bugetul de stat !

 

5. XXXLutz – mobilă austriacă cu lemn românesc?

XXXLutz este un magazin de mobilă care a fost fondată în anul 1945 de austriacul Richard Seifert și de soția să Gertrude. Compania a cumpărat magazinele Kika din România, iar la capitolul datorii sunt și ei în top. Bugetul de stat are de recuperat peste 20 de milioane de lei, în 2021!

 

6. Swarovski – o companie de bijuterii supraevaluată!

Bijuteriile Swarovski sunt cunoscute în întreaga lume. Compania este una austriacă, iar din punct de vedere obiectiv, pietrele care poartă numele de Swarovski nu sunt atât de extraordinare precum s-ar crede și cu atât mai mult, cum se susține. În fine, SWAROVSKI ROMÂNIA SRL (avem incertitudini dacă firma aparține de compania mama – pe site-ul oficial arată că există compania Swarovski Crystal Online AG cu sediul în Elveția) are o cifră de afaceri inexistentă. Nu știm 100%  dacă SWAROVSKI ROMANIA SRL este același brand cu cel austriac, dar datele financiare ale companiei sunt mai mult decât suspecte !

 

7. Julius Meinl România – cafeaua care se poate uita iar pentru asta avem 25 de milioane de motive. Julius Meinl România S.R.L. administrează compania de cafea Julius Meinl, care are datorii de peste 25 de milioane de lei la bugetul de stat. Românii pot alege dintr-o gamă variată de cafele care să nu fie deținute de austrieci !

 

8. Holzindustrie Schweighofer – una din companiile care ne lasă fără păduri!

Holzindustrie Schweighofer este poate cea mai cunoscută firmă din România, care se ocupă cu exploatarea materialului lemnos. Ani la rând activiștii civici din România au fost bătuți de către mafia lemnului și umiliți de un stat român impotent în relația cu această companie.

Holzindustrie Schweighofer defrișează pădurile României, păduri ce reprezintă, poate, cea mai valoroasă resursă a țării. Statul român este nepăsător și chiar îi protejează pe austriecii care în fiecare zi exportă din România vagoane întregi de lemn din pădurile virgine ale țării!

La capitolul datorii, Holzindustrie Schweighofer care acum se numește HS Timber Productions Srl are peste 270 de milioane de lei!

 

9. Red Bull România SRL – energia care are datorii de peste 6 milioane de lei!

 

10. Red Bull este o băutură energizantă despre care medicii nu preau au cuvinte de laudă. Personalul medical afirmă în mod argumentat că băutura poate crea oamenilor mari probleme de sănătate. Totuși, românii o beau în cantități industriale în special în cluburile de noapte. Statul român are de recuperat și aici peste 6 milioane de lei !

 

11. Pfanner – sucuri și datorii!

Pfanner este o companie producătoare de sucuri naturale din Austria. Compania a fost înființată în urmă cu 150 de ani în Austria, și este o afacere de familie. Așa cum este de așteptat, compania are datorii la bugetul de stat!

 

12. Uniqa Asigurări SA – asigură-te că nu ai datorii!

Uniqa Asigurări este o companie austriacă ce activează în domeniul asigurărilor de viață sau alte tipuri. Compania este destul de cunoscută în România, iar bugetul de stat are de recuperat datorii de peste 53 de millioane de lei !

 

13. Porr Construct SRL

Porr Construct SRL este o companie care activează în domeniul construcțiilor. Compania a ”construit” la bugetul de stat al României, o gaură de peste 600 de milioane de lei !

Strabag construiește datorii de sute de milioane de lei!

 

14. Strabag este tot o firmă de construcții cu capital austriac. În ultimii ani și aceștia, la fel ca frații lor de la Porr, au construit o gaură de peste 700 de milioane de lei. Strabag SRL au datorii aproximativ la fel de mari ca frații lor de la Porr SRL. Dacă statul român ar fi unul potent, ar trebui să treacă imediat la recuperarea datoriilor de la aceste 13 firme austriece. Dacă ne-am recupera banii, atunci românii ar putea să aibă pensii mai mari, salarii mai mari, iar cei defavorizați, ajutoare sociale mai consistente.

Dacă suntem deja conștienți că datoriile de mai sus nu vor fi recuperate niciodată pentru că unii politicienii sunt trădători de neam și patrie, măcar românii să fie alături în boicotul firmelor austriecte. Românii pot consuma băuturi energizante de la alte firme, pot încheia asigurări de viață sau sănătate la alte companii, pot apela la ajutorul altor bănci. Că tot este perioada Crăciunului, românii pot să se ducă la Ski în stațiuni din România, Italia, Elveția sau chiar Bulgaria. Sunt cel puțin la nivelul celor din Austria !

 

Prof Dr. Liviu PANDELE

Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Președintele Casei de Comerț Balcanice


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: