06
Lun, Mai

sursa foto: antena3.ro

Eveniment

Șoferii din România riscă să nu mai beneficieze de compensarea prețului carburanților.

Guvernul ia în calcul să renunțe la reducerea de de 50 de bani/litru pentru consumatori.

Vești proaste pentru șoferi în prag de Sărbători! Guvernul se gândește să renunțe la compensarea prețului carburanților, iar șoferii riscă să nu mai beneficieze de reducerea de 50 de bani/litru pentru consumatori, spun surse politice.

Șoferii se bucură de această facilitate până la data de 31 decembrie 2022 și ca să beneficieze în continuare de ea și anul viitor, Executivul ar trebui să prelungească măsura prin OUG.

Aceleași surse politice spun că o decizie finală va fi luată la guvernare după vizita premierului Ciucă în Coreea de Sud, care se va încheia pe data de 23 decembrie, însă în acest moment balanța înclină spre oprirea acordării compensației.

Se va mai acorda compensarea la nevoie”, au mai spus sursele citate. Acestea susțin că dacă prețurile la pompă revin la nivelurile ridicate care au justificat introducerea actualei măsuri, compensarea ar putea fi astfel reluată.

Operatorii economici care comercializează benzină și motorină către clienții finali – persoane fizice și juridice, precum și către operatorii economici autorizați care achiziționează carburanții din depozite și/sau stații de distribuție pentru consumul propriu sau pentru revânzare, și care acordă o reducere de preț de 0.5 lei/ litru, inclusiv TVA, la prețul de vânzare, beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0.25 lei/litru, inclusiv TVA, aferentă reducerii acordate”, se arată în textul Ordonanței de Urgență aflate în vigoare.

 

 

sursa: romaniatv.net 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: