07
Mar, Mai

sursă foto: Primăria Brașov

Eveniment

Brașovenii, consultați cu privire la stema municipiului!

Primăria a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre pentru aprobarea stemei municipiului. Propunerea primăriei este de a menține stema consacrată a Brașovului, coroana cu trunchiul cu rădăcini, care se apropie cel mai mult de stema de pe Casa Sfatului.

Deși aprobată de Consiliul Local încă din anul 1996, stema municipiului Brașov nu a trecut prin etapele necesare prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 25/2003 privind stabilirea metodologiei de elaborare, reproducere și folosire a stemelor județelor, municipiilor, orașelor și comunelor, astfel că municipalitatea trebuie să reia întreaga procedură. Prima etapă prevăzută de legiuitor este cea a consultării cetățenilor.

Propunerea municipalității, supusă dezbaterii publice, este aceea de a menține stema care este simbolul orașului de aproape 600 de ani, coroana care are ca bază un trunchi cu rădăcini. Stema propusă se compune dintr-un scut azuriu, în care se află o coroană deschisă, cu trei fleuroane alternate cu câte o perlă, totul din aur, din care coboară un trunchi de argint cu rădăcini. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu șapte turnuri crenelate.

Coroana are o tradiție care datează cel puțin din anul 1368, fiind probabil o stemă conferită de un rege al Ungariei din Casa de Anjou, iar trunchiul cu rădăcini a fost adăugat mai târziu, după 1429. Coroana din scut face referire la numele latin al localității, Corona, respectiv la cel german, Kronstadt.

Folosirea acestor elemente a continuat și după Marea Unire, când stema municipiului Brașov a fost aprobată prin Decret Regal de către Regele Carol al II-lea, în anul 1930. Tot de atunci datează și coroana murală cu șapte turnuri crenelate, simbol al rangului de municipiu, care timbrează și astăzi stema Brașovului.

Chiar dacă schimbarea de regim din iarna anului 1947 a produs mari preschimbări de ordin heraldic, stema municipiului Brașov, aprobată prin decret în anul 1972, reținea, totuși, elementele vechiului însemn heraldic.

,,Având în vedere continuitatea folosirii elementelor grafice prezente în stema Brașovului de-a lungul a aproape 600 ani, în care istoria a consemnat atât de diferite orânduiri de stat, considerăm că este deopotrivă oportună și justificată păstrarea elementelor prezente constant în diversele variante de stemă ale orașului nostru de până acum, coroana putând indica atât puterea, cât și prosperitatea urbei, de ieri și de astăzi, trunchiul reprezentând rezistența, trăinicia, dezvoltarea continuă, iar rădăcinile sugerând pe de o parte continuitatea, dar și încrederea că Brașovul va dăinui multă vreme de acum înainte, extrăgându-și energia din contribuția adusă de-a lungul timpului de generațiile de locuitori ai orașului”, se arată în raportul de specialitate.

După etapa de consultare publică, consiliul local va adopta hotărârea de însușire a proiectului de stemă. Următorul pas este trimiterea proiectului stemei, însușit de consiliul local, către o comisie județeană, special constituită, prin ordin al prefectului, care analizează conținutul proiectului.

A treia etapă înaintarea proiectului de stemă analizat de comisia județeană către Comisia Națională de Heraldică și Genealogie, pentru avizare. Al patrulea pas este trimiterea proiectului stemei, astfel avizat, prin adresa comună a prefectului și președintelui consiliului județean, către Ministerul Administrației Publice, care va elabora proiectul de hotărâre și nota de fundamentare și le va supune spre aprobare Guvernului.

Ulterior, stema aprobată în acest mod poate fi reprodusă pe firmele și sigiliile autorității administrației publice locale, pe imprimate și pe indicatoarele care marchează intrarea în localitate. Stema va fi expusă pe frontispiciul clădirilor în care se află sediul autorității administrației publice locale, împreună cu stema țării, conform reglementărilor în vigoare.  

Brașovenii pot transmite propuneri de completare sau modificare a acestui proiectul de hotărâre până în data de 12 ianuarie 2023, pe e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., către Primăria Brașov, Biroul Informații Publice și Mass-Media sau prin intermediul Centrului de Informații pentru Cetățeni (program luni-joi, 8.00-14.00, vineri de la 8.00-13.00), e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: