16
Joi, Mai

sursa foto: opiniaonline.ro

Eveniment

S-a încheiat, în urmă cu scurt timp, partida Anei Bogdan din primul tur al turneului din Franța.

Ana Bogdan a învins-o pe Marketa Vondrousova din Cehia. Ana a câștigat primul set, iar cehoaica pe cel de-al doilea. În decisiv Ana a condus cu 4 la 2, dar și-a pierdut serviciul, iar Vondrousova a egalat la 4. Ana și-a făcut apoi serviciul, după un game extrem de disputat, și a condus cu 5 la 4. Vondrousova a servit, Bogdan a reușit break-ul și a obținut victoria.

Ana va juca în turul următor contra reprezentantei Germaniei, Angelique Kerber.

În ceea ce o privește pe Simona Halep, WTA Insider a anunţat, în această seară, că partida româncei contra americancei Alison Riske se va disputa miercuri, de la ora 12.00.

Meciul, care ar fi trebuit să fie ultimul al zilei de marți de pe Terenul Philippe Chatrier, a fost amânat din cauză că programul zilei a fost decalat în urma ploii de la prânz.

Liderul mondial speră într-o evoluţie cel puţin la fel de bună ca anul trecut, când a ajuns în finala Grand Slam-ului parizian, unde a fost învinsă de letona Jelena Ostapenko.

Halep a jucat în capitala Franţei două dintre cele trei finale de Grand Slam disputate în carieră. În 2014 a fost învinsă de rusoaica Maria Sharapova, iar anul trecut de Ostapenko.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: