15
Mie, Mai

sursa foto: sport.ro

Eveniment

Dan Petrescu (50 de ani) pleacă de la CFR Cluj după sezonul în care a adus al patrulea titlu din istoria ardelenilor.

Petrescu şi-a reziliat, astăzi, pe cale amiabilă înţelegerea cu gruparea din Gruia, cu care mai avea un an de contract.

Telenovela plecării lui Dan Petrescu de la CFR Cluj s-a încheiat în mod oficial în cursul zilei de marţi, când „Bursucul” i-a anunţat pe şefii celor de la CFR Cluj că nu va mai rămâne pentru a duce mai departe proiectul început în urmă cu un an. Potrivit digisport.ro, Petrescu şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu echipa pe care a transformat-o în campioana României după şase sezoane, urmând să dea curs ofertei pe care o are din China, de la Guizhou Hengfeng.

Forţaţi de rezultatele dezastruoase ale echipei sub comanda lui Gregorio Manzano, şefii clubului asiatic nu au mai vrut să mai aştepte nicio secundă şi au făcut presiuni pentru ca Dan Petrescu să nu mai plece în vacanţă şi să semneze cât mai repede înţelegerea prin care i se oferă un salariu de aproximativ 800.000 de euro. Guizhou ar fi trebuit să achite clauza de reziliere a lui Dan Petrescu, în valoare de 400.000 de euro, dar CFR a renunţat la ea în momentul în care i s-a transmis că asiaticii vor să cumpere un fundaş de la proaspăta campioană a României.

Sosit la Cluj în vara anului 2017, în locul lui Vasile Miriuţă, Dan Petrescu a condus CFR Cluj în 37 de meciuri, obţinând 2,14 puncte/meci. Cu el pe bancă, ardelenii au câştigat 23 de partide, au pierdut doar patru şi au făcut zece egaluri, marcând 57 de goluri şi primind doar 23.

Acum, conducerea CFR-ului trebuie să se îndrepte spre un nou antrenor cu care să atace calificarea în grupele Ligii Campionilor, iar Edward Iordănescu se află în pole-position pentru înlocuirea lui SuperDan. Pe listă se mai află, însă, şi Marius Şumudică, cel care a anunţat că, până la finalul acestei săptămâni, va face public numele echipei cu care s-a înţeles, scrie ProSport, potrivit Mediafax.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: