26
Vin, Apr

Eveniment

În prag de iarnă pensionarii din Predeal au rămas fără sediul în care își desfășurau activitatea.

Din spusele lor, fără a li se da o explicație clară, aceștia nu mai au voie să își organizeze întâlnirile în incinta primăriei. Ei susțin că încăperea ce le-a fost dată acum 20 de ani, a fost amenajată din banii lor, a fost zugrăvită, s-a pus parchet, s-au pus mese și s-a încercat să se creeze un mediu plăcut pentru întâlnirile săptămânale. În respectiva încăpere pensionarii obișnuiau să se întâlnească, să joace șah, table, să socializeze, să organizeze întâlniri și să strângă bani pentru balurile organizate în oraș.

Președinta Ligii Pensionarilor din Predeal susține că în schimbul locației ce le-a fost dată, pensionarii au muncit în folosul comunității, au plantat brazi, au făcut curat în oraș, au făcut curat la policlinica și la gradinița din stațiune deși nu erau obligați.

De cealaltă parte, consilierul local Gogea Marcel, spune că pensionarilor le-a expirat contractul de ședere în respectiva locație iar din cauza faptului că nu există un consiliu local nu se poate lua decizia de prelungire a contractului.

Președinta Ligii Pensionarilor din Predeal este acuzată de faptul că și-a dat demisia iar acesta este motivul pentru care nu se pot lua decizii la nivel de Consiliu Local.

Reporterii Brașov TV au încercat să ia legătura cu un oficial al Primăriei Predeal însă nimeni nu a fost de găsit. Dacă pensionarii vor fi lăsați să își reia activitatea în perioada următoare rămâne la aprecierea actualei conduceri a Primăriei Predeal.

 

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: