14
Mar, Iul

sursa foto: adevarul.ro

Eveniment

Un bărbat, de 36 de ani, din județul Brașov a fost condamnat, prin acord de recunoaștere a vinovăției, la o pedeapsă de un an și 4 luni de închisoare cu suspendare, cu 2 ani termen de încercare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Asta după ce a dat unui echipaj de poliție o sumă de bani pentru a nu-i fi întocmit dosar penal, ca urmare a conducerii fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.  

În fapt, duminică, 31 mai 2020, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov au fost sesizați de conducerea Poliției  Municipiului Codlea, cu privire la faptul că, șoferul unui autoturism depistat în trafic în timp ce conducea fără a deține permis de conducere și sub influența  băuturilor alcoolice,  a oferit unui echipaj de poliție, format din doi agenți de poliție (unul din cadrul Poliției Municipiului Codlea iar celălalt din cadrul Poliției Locale Codlea), suma de  200 de euro în scopul neluării măsurilor legale.

Sesizarea a fost înaintată de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, fiind demarate cercetări sub coordonarea procurorului specializat.  

Conducătorul auto a fost condus la sediul unității de parchet pentru audiere, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pentru cercetări privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Ulterior, cu ocazia audierii, conducătorul auto și-a recunoscut și a regretat fapta, încheindu-se în acest caz acord de recunoaștere a vinovăției, prin care cel în cauză a acceptat o pedeapsă de 1,4 ani închisoare cu suspendare, pentru sâvârșirea infracțiunii de dare de mită, se precizează într-un comunicat de presă al ofițerilor D.G.A. Brașov.