16
Joi, Mai

sursă foto: blue-fly.ro

Eveniment

Devenit un aeroport fantomă de pe 15 martie, când majoritatea curselor au fost anulate din cauza pandemiei, Aeroportul Henri Coandă ar putea redeveni neîncăpător.

Cei care vor să zboare de pe Aeroportul Internațional Otopeni ajung mai întâi la cele 4 corturi de triaj care îi grupează pe pasageri în funcție de destinație și ora plecării. O nouă regulă foarte importantă este că pasagerii trebuie să ajung la aeroport cu cel puțin 3 ore înainte de plecare.

După triajul din corturi, pasagerii sunt grupați și conduși de personal în interiorul aeroportului pentru controlul de securitate și îmbarcare. Foarte important, nu trebuie să uităm de regula de a purta masca de protecție în interior.

După ce ne-am asigurat că purtăm masca de protecție pe față, înainte de intra în terminal vom păși pe un covor îmbibat cu substanțe biocide pentru dezinfecția tălpilor. Mai apoi, tot la intrare, există un dispenser cu dezinfectant pentru mâini. Aceste dispozitive se găsesc pese tot în aeroport. Mai apoi, există aceste marcaje pe podea, dar și benzi despărțitoare pentru a se asigura că pasgerii respectă distanța de cel puțin un metru și jumătate între două persoane.

Ca o măsură suplimentară de siguranță, în aeroport nu se mai poate staționa, astfel că băncile și scaunele din interior au fost îndepărtate. Singurul loc în care pasagerii pot sta pe scaun este în zona de după controlul de securitate, unde conducerea aeroportului s-a asigurat că există suficient loc pentru a se păstra distanța, informează digi24.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: