29
Lun, Apr

sursă foto: ziarulderoman.ro

Eveniment

La data de 13 noiembrie 2020, în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale pe strada Pelicanului din municipiul Brașov.

“Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, în vârstă de 33 ani, a condus un autovehicul pe strada Pelicanului din municipiul Brașov, unde a avariat un autoturism, ulterior a lovit un coș de gunoi stradal, care a ricoșat într-un alt autoturism parcat, provocându-i avarii.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,15 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii  infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, se arată într-un comunicat trimis de I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: