06
Lun, Mai

sursă foto: Radu Valentin Paul

Eveniment

Copiii de la Grădiniţa nr. 35 din cartierul Tractorul sunt fericiţi să aibă propriul loc de joacă, în incinta curţii grădiniţei.

Toate acestea au fost posibile cu implicarea consilierului local Radu Paul, acelaşi om care a reuşit să obţină la începutul acestui an, trei locuri de parcare în apropierea grădiniţei, pentru educatoarele care lucrează în instituţie, iar ulterior a găsit şi o soluţie pentru ca acestea să nu mai fie ocupate de cetăţeni.

De această dată, Radu Paul a fost abordat de directoarea grădiniţei şi de una dintre educatoare, care i-au expus o situaţie delicată atât pentru personal cât şi pentru copilaşii de la grădiniţa nr.35. „La începutul lunii martie, am fost abordat de doamna director de la gradiniţa nr. 35 şi o educatoare de acolo, care mi-au spus că se confruntă cu o situaţie delicată şi ar avea nevoie de un loc de joacă al grădiniţei. La momentul acela, copiii din grădiniţă erau nevoiţi să folosescă locul de joacă public, aflat în proximitate. Folosirea aceluia punea în dificultate educatoarele, care aveau mai mereu nevoie de ajutor, pentru că era dificil să ţină sub observaţie toţi copiii, mai ales ales atunci când sunt pe un domeniu public unde mai sunt şi alţi oameni cu copii. Peste aceste condiţii, au venit şi cele de pandemie, situaţie în care este de preferat ca cei mici să stea într-un mediu controlat sută la sută de personalul grădiniţei”.

Consilierul local Radu Paul a luat legătura cu seful de serviciu din Primărie, care este responsabil de acest lucru şi situaţia a fost rezolvată mai repede decât se aştepta. „Trebuie să facem publice aceste situaţii şi modul rapid în care ele sunt rezolvate, în primul rând pentru a da încredere oamenilor că dacă îşi spun păsul, lucrurile bune chiar se întâmplă. Eu am luat legătura cu seful de serviciu responsabil de subiect, i-am expus situaţia din teren, iar dumnealui m-a rugat să revin când mai cresc temperaturile pentru a vedea ce poate să facă acolo. Supriza a venit din faptul că în scurt timp a revenit la mine şi mi-a spus că se va amenaja un loc de joacă în curtea interioară a Grădiniţei 35, unde vor fi montate: un labirint, o căsuţă cu tobogan, o învârtitoare, două leagăne duble şi o groapă cu nisip. Aşadar, cu promptitudine, oamenii s-au apucat de montat, iar acum, copiii braşovenilor, care merg la grădiniţa nr. 35, au un loc de joacă numai al lor, iar educatoarele îi pot supraveghea mult mai bine. Pentru această reuşită, vreau să mulţumesc pentru tot sprijinul, domnului Dincă Orantes, şef serviciu amenajare zone agrement, pentru implicare şi operativitate, precum şi companiei Clarom, furnizor al Primăriei, pentru profesionalism. Mă bucur că de această dată, am făcut echipă bună pentru a rezolva o situaţie pentru cei mici, şi nu numai, având convingerea că acest lucru se va întâmpla de câte ori va fi cazul”, a spus Radu Paul.

Fostul consilier local, care săptămâna trecută şi-a depus demisia din PNL, a subliniat că în ciuda faptului că îşi va pierde şi postul de consilier local, asta nu îl va împiedica să continue proiectele pe care braşovenii şi le doresc. „Aşa cum am mai spus eu am intrat în politică tocmai din dorinţa de a contribui pentru comunitate. Faptul că nu mai am sprijinul PNL nu mă împiedică să îmi văd mai departe de treabă. Voi continua să ajut oamenii care vin către mine şi voi demara la rândul meu mai multe proiecte care să aducă un plus comunităţii în care şi eu trăiesc”.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: