20
Lun, Mai

sursa foto: jurnalul.ro

Eveniment

UPDATE

„Astăzi vom adopta o ordonanţă de urgenţă cu privire la prorogarea termenului de depunere a Formularului 600 de la 31 ianuarie la 15 aprilie”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a precizat că, în perioada următoare, va fi identificată „o soluţie permanentă” cu privire la acest formular.

ȘTIRE INIȚIALĂ

 

„În perioada următoare, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să identifice o soluţie permanentă, care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente, iar plata să se facă o singură dată pe an şi nu anticipat”, a precizat Dăncilă.

Prima şedinţă a Guvernului condus de Viorica Dăncilă va avea loc astăzi, când ar urma să fie discutată și o Ordonanţă de Urgenţă privind amânarea depunerii formularului 600 până la sfârşitul lunii martie.

În acest interval, ar urma să fie găsită o soluţie pentru eliminarea acestui formular, potrivit noului ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, să prezinte până marţi soluţia pentru rezolvarea problemei privind formularul 600. "Îmi doresc ca miercuri să adoptăm actele normative necesare pentru a pune capăt discuţiile îndreptăţite care au avut loc în spaţiul public referitor la acest subiect”, a spus Dăncilă, potrivit news.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: